Jeleuri cu vitamine românești:
cum verifici, în trei minute, dacă sunt chiar făcute în România
Adresa tipărită pe cutia unui supliment nu e adresa fabricii. E adresa firmei sub al cărei nume se vinde produsul, iar legislația europeană nu cere nicăieri să scrii unde a fost făcut. Așa se ajunge ca un jeleu cu vitamine să se vândă perfect legal în România, cu o firmă românească pe ambalaj și cu un certificat de notificare de la Ministerul Sănătății, fără ca nimic din toate astea să spună unde a fost produs. Ce urmează sunt patru verificări care se fac pe cutie, în trei minute.
Originea nu e o mențiune obligatorie:
de aceea lipsește de pe majoritatea cutiilor
Prima corecție, și cea care schimbă tot restul citirii: nimeni nu e obligat să îți spună unde a fost fabricat suplimentul pe care îl cumperi. Regulamentul european 1169/2011, cel care guvernează informarea consumatorului despre alimente, așază originea în categoria mențiunilor condiționate, nu în cea a mențiunilor automate.
Articolul 26 alineatul (2) spune că indicarea țării de origine sau a locului de proveniență e obligatorie „în cazul în care omiterea acestei mențiuni ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata țară de origine sau adevăratul loc de proveniență al produsului alimentar, în special dacă informațiile care însoțesc produsul alimentar sau eticheta în ansamblul ei ar sugera că produsul are o altă țară de origine sau un alt loc de proveniență”. A doua situație e carnea din categoriile listate separat în regulament. Suplimentele alimentare nu apar nicăieri.
Aceeași logică se vede și în lista mențiunilor obligatorii de la articolul 9 alineatul (1). Litera (i) nu cere originea în general, ci doar „țara de origine sau locul de proveniență, în conformitate cu articolul 26”. Adică atunci și numai atunci.
Originea nu e obligatorie. Dar în clipa în care o scrii pe ambalaj, devine o afirmație de care răspunzi, și atrage după ea o a doua obligație despre care aproape nimeni nu vorbește. Vezi capitolul 4.
Practic, absența mențiunii nu îți spune nimic. Nu e un semn de rea intenție și nu e o breșă legală. E doar tăcerea permisă de lege. Ce îți spune ceva e prezența ei, pentru că un producător care scrie „fabricat în România” a ales să își asume o afirmație verificabilă, într-un domeniu în care ar fi putut foarte comod să nu spună nimic.
Adresa de pe cutie e a firmei care vinde:
nu a fabricii care a produs
Aici se pierde cel mai des lumea. Vezi pe spatele cutiei o adresă din București, Cluj sau Brașov și tragi concluzia firească: produsul e făcut acolo. Nu e ce spune legea.
Articolul 8 alineatul (1) din același regulament definește cine răspunde de informațiile de pe etichetă: „operatorul din sectorul alimentar responsabil de informațiile referitoare la alimente este operatorul sub al cărui nume sau denumire comercială este comercializat produsul alimentar”, iar dacă operatorul acela nu e stabilit în Uniune, atunci importatorul. Articolul 9 alineatul (1) litera (h) cere apoi pe etichetă „numele sau denumirea comercială și adresa operatorului din sectorul alimentar menționat la articolul 8 alineatul (1)”.
Citește propoziția aia încă o dată. Adresa cerută de lege e a operatorului responsabil, adică a celui care pune produsul pe piață sub numele lui. Adresa fabricii nu apare nicăieri în lista mențiunilor obligatorii. Poate să coincidă. De multe ori nu coincide.
Ce dovedește: că produsul a fost fabricat în România. E o mențiune voluntară, deci firma a ales să o scrie și răspunde de ea în fața autorității de protecție a consumatorului.
Ce nu dovedește: că materiile prime sunt românești. Vitaminele, extractele și agenții de gelifiere se cumpără de la furnizori specializați, iar acolo geografia e alta. Dacă ingredientul principal vine din altă țară, regula de la capitolul 4 cere ca diferența să apară pe ambalaj.
Ce dovedește: cine răspunde legal de informațiile de pe etichetă și pe cine cauți dacă ai o problemă cu produsul. E mențiunea obligatorie de la articolul 9 alineatul (1) litera (h).
Ce nu dovedește: absolut nimic despre locul de fabricație. O firmă românească poate distribui un produs făcut oriunde, iar formularea rămâne perfect corectă. Variantele „comercializat de” și „importator” funcționează la fel.
Ce dovedește: că operațiunea de ambalare s-a făcut în România.
Ce nu dovedește: că jeleul a fost și făcut aici. Ambalarea e ultima etapă a lanțului, iar produsul poate ajunge în vrac dintr-o cu totul altă țară. „Ambalat pentru” e și mai slab: spune doar cine a comandat ambalarea.
Certificatul de notificare:
ce dovedește și ce nu dovedește
Pe multe cutii de suplimente vândute în România apare un număr de notificare. E o mențiune care sună a aprobare oficială și e folosită des ca argument de vânzare. Merită înțeleasă exact.
Suplimentele care conțin vitamine și minerale se notifică la Ministerul Sănătății, în baza Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1069 din 2007. Articolul 10 al ordinului spune cine face notificarea: „producătorul, importatorul sau persoana responsabilă cu plasarea produsului pe piață în România”. Se completează formularul din anexa III și se depune modelul de etichetă. Articolul 11 dă termenul de eliberare, 15 zile, cu o confirmare de primire în 48 de ore. Serviciul e gratuit, iar articolul 17 spune că notificarea rămâne valabilă până la modificarea calitativă sau cantitativă a compoziției.
Uită-te încă o dată la lista de la articolul 10. Producătorul, importatorul sau persoana responsabilă cu plasarea pe piață. Un importator care aduce jeleuri făcute în altă țară obține exact același certificat, cu același număr, în același termen. Numărul de notificare nu e o dovadă de fabricație românească și nu a fost gândit vreodată să fie.
Ce verifică notificarea, de fapt. Documentația și eticheta. Nu conținutul cutiei. Nu se face o analiză de laborator a fiecărui lot ca parte a procedurii, iar un certificat de notificare nu confirmă că afirmațiile de marketing de pe ambalaj sunt permise. Rămân valabile, indiferent de certificat, regulile de bază: nu depăși doza zilnică recomandată, un supliment nu înlocuiește o dietă variată, iar dacă ai un tratament în curs sau ești însărcinată, cere sfatul medicului înainte.
Partea utilă a poveștii: Ministerul Sănătății publică listele de notificări pe site-ul propriu, defalcate pe centrele regionale de sănătate publică, printre care Cluj, Iași, Timișoara, Galați și Craiova. Dacă vrei să verifici că un produs chiar e notificat, acolo te uiți, nu la sigla de pe cutie.
Regula ingredientului principal:
partea pe care aproape nimeni nu o citește
Aici e cea mai interesantă bucată de legislație din tot articolul, și e și cea mai ignorată de piață.
Regulamentul 1169/2011 definește, la articolul 2 alineatul (2) litera (q), ingredientul principal ca fiind „un ingredient sau ingrediente ale unui produs alimentar care reprezintă mai mult de 50% din respectivul produs alimentar sau care sunt asociate în mod obișnuit de către consumator cu denumirea produsului alimentar”.
Iar articolul 26 alineatul (3) adaugă obligația care contează: „în cazul în care este indicată țara de origine sau locul de proveniență al unui produs alimentar și în care acestea nu sunt aceleași cu cele ale ingredientului său principal, se indică de asemenea țara de origine sau locul de proveniență al respectivului ingredient principal, sau se indică faptul că țara de origine sau locul de proveniență al ingredientului principal este diferit de cel al produsului alimentar”.
Regulamentul de punere în aplicare 2018/775, aplicabil de la 1 aprilie 2020, spune și cum arată asta pe ambalaj. Se poate scrie țara ingredientului, sau se poate folosi o formulare de tipul „(numele ingredientului principal) nu provine din (țara de origine a produsului alimentar)”. Iar articolul 3 cere ca informația să apară în același câmp vizual cu mențiunea de origine a produsului și cu litere a căror înălțime x e de cel puțin 75% din înălțimea x a acelei mențiuni. Nu într-un colț, nu cu corp de literă de patru ori mai mic.
| Ce faci | Ce cauți | Ce afli |
|---|---|---|
| Citești lista de ingrediente | Primele două poziții | Ce cântărește cel mai mult, pentru că ingredientele se scriu în ordinea descrescătoare a greutății |
| Cauți o mențiune de origine | „fabricat în” | Dacă firma și-a asumat locul de fabricație sau a preferat să tacă |
| Verifici același câmp vizual | Text la 75% | Dacă ingredientul principal are altă origine decât produsul |
| Cauți adresa | „distribuit de” | Cine răspunde de etichetă, nu cine a produs |
| Cauți numărul de notificare | Listele Ministerului | Dacă produsul e înregistrat, nu dacă e fabricat aici |
Ce înseamnă asta concret la un jeleu cu vitamine. Doza de vitamină se măsoară în miligrame sau în micrograme, iar un jeleu cântărește câteva grame. Vitamina nu are cum să fie ingredientul cel mai greu din produs, oricât de bine ar fi dozată. Ce stă pe primele poziții din listă e baza dulce și agentul de gelifiere, iar articolul 18 alineatul (1) al regulamentului cere ca ingredientele să apară „în ordinea descrescătoare a greutății, așa cum au fost înregistrate în momentul utilizării lor la fabricarea produsului alimentar”. Aritmetica formatului am desfăcut-o pe larg în articolul despre jeleuri sau pastile.
Ce scrie obligatoriu pe orice supliment:
oriunde ar fi fost făcut
Dacă originea e opțională, altceva nu e. Directiva 2002/46/CE, cea care armonizează regulile pentru suplimente în Uniune, definește suplimentul alimentar ca „produs alimentar al cărui scop este de a completa regimul alimentar normal și care reprezintă surse concentrate de nutrienți sau alte substanțe cu efect nutritiv sau fiziologic, singure sau în combinație, comercializate sub formă de doză”.
Articolul 6 alineatul (1) cere ca denumirea sub care se vinde produsul să fie „supliment alimentar”. Alineatul (3) enumeră cinci mențiuni care trebuie să apară pe etichetă, indiferent de țară, de firmă și de format:
- denumirea categoriilor de nutrienți sau substanțe care caracterizează produsul, sau o indicație privind natura acestora;
- porția de produs recomandată pentru consum zilnic;
- un avertisment de a nu depăși doza zilnică recomandată;
- mențiunea că suplimentele alimentare nu trebuie folosite ca înlocuitor pentru un regim alimentar variat;
- atenționarea că produsele nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor mici.
Iar alineatul (2) e cel pe care îl încalcă jumătate din piață: „etichetarea, prezentarea și publicitatea nu trebuie să atribuie suplimentelor alimentare proprietatea de a preveni, a trata sau a vindeca o boală umană, și nici să facă referire la asemenea proprietăți”. Nu e o recomandare de bun gust. E textul directivei.
La asta se adaugă regulile de lizibilitate. Articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul 1169/2011 cere ca mențiunile obligatorii să fie tipărite cu litere a căror înălțime x e de cel puțin 1,2 mm, iar pe ambalajele a căror suprafață mare are sub 80 de centimetri pătrați, de cel puțin 0,9 mm. Dacă trebuie să te apropii cu telefonul ca să citești avertismentul, ceva nu e în regulă.
Ce e permis să se scrie despre efecte e o discuție separată și mult mai strictă. Am desfăcut-o pe formulări reale de pe ambalaje în ghidul despre ce vitamine să iei toamna.
Cinci lucruri care se spun:
și care nu stau în picioare
Firma de pe cutie e operatorul responsabil de informațiile de pe etichetă, conform articolului 8 alineatul (1). Poate fi românească și poate vinde un produs fabricat oriunde. Legătura dintre naționalitatea firmei și locul fabricației nu există nici în text, nici în practică.
Notificarea din Ordinul 1069/2007 e o procedură de înregistrare a documentației și a modelului de etichetă, cu termen de 15 zile și fără taxă. Nu include o analiză a conținutului cutiei ca parte a procedurii de eliberare a certificatului.
Legal, nu e nimic de ascuns: originea e obligatorie doar când omiterea ei ar induce în eroare. Editorial însă, un producător care alege să scrie locul de fabricație îți dă ceva de verificat, iar unul care tace nu. Diferența e reală, dar e o diferență de transparență, nu de conformitate.
Dozele nu se deduc din țară. Se citesc de pe tabelul de pe cutie, exprimate în procente din valorile nutriționale de referință, care sunt aceleași în toată Uniunea. Două produse făcute în țări diferite pot avea exact aceeași doză, iar două făcute în aceeași țară pot diferi de cinci ori.
Ambalarea e o etapă distinctă de fabricație. Un produs poate ajunge în vrac și poate fi porționat aici, iar mențiunea rămâne corectă. Dacă te interesează locul de fabricație, cauți exact cuvântul care descrie fabricația, nu ambalarea.
Ce putem și ce nu putem demonstra noi:
partea în care ne aplicăm nouă aceleași întrebări
Ar fi ipocrit să scriem un articol despre verificarea etichetelor și să ne exceptăm.
ROOTFUL face jeleuri și capsule fabricate în România. Scriem asta pe ambalaj, deci ne-o asumăm, cu tot ce înseamnă articolul 26 din regulament. Ce nu putem demonstra dintr-un articol de blog e originea fiecărei materii prime, iar dacă am scrie că tot ce intră în formulă e românesc am scrie o afirmație pe care nu am putea să o susținem. Vitaminele și extractele standardizate vin de la furnizori specializați, ca la orice supliment vândut în Europa.
Partea incomodă, pe care o scriem tot pe blogul nostru: pe paginile noastre de produs există chiar acum formulări care nu ar trebui să fie acolo, de tipul unor procente de eficiență sau al unor mențiuni de aprobare care nu înseamnă ce par că înseamnă. Sunt pe lista de corectat, iar articolele din ultimele săptămâni le-au numit una câte una. Preferăm să citești asta aici decât să o descoperi singur.
Ce poți verifica pe cutiile noastre, fără să ne crezi pe cuvânt: denumirea „supliment alimentar”, lista de ingrediente în ordinea greutății, porția zilnică recomandată, avertismentul de a nu depăși doza, mențiunea că nu înlocuiește o dietă variată, atenționarea privind copiii, adresa operatorului responsabil și mențiunea de fabricație. Aceleași opt lucruri pe care ți le-am cerut să le cauți la oricine altcineva.
Cât despre ce fac ingredientele: vitamina D3 contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar și a mușchilor, vitamina C contribuie la reducerea oboselii și a extenuării, iar zincul contribuie la funcția cognitivă normală. Astea sunt formulările autorizate. Restul, oricât de bine ar suna, nu are voie să apară nici pe cutie, nici aici.
Întrebări frecvente:
ce se întreabă cel mai des despre eticheta unui jeleu
Cauți pe ambalaj o formulare care spune explicit locul de fabricație, de tipul „fabricat în România” sau „produs în”. Dacă nu există, informația nu e obligatorie și nu poți deduce nimic din adresa firmei, care e adresa operatorului sub al cărui nume se vinde produsul. Ultima variantă e să întrebi direct producătorul, în scris, și să ceri un răspuns pe care să îl poți păstra.
Înseamnă că firma respectivă răspunde de informațiile de pe etichetă și de plasarea produsului pe piață. Regulamentul 1169/2011 cere, la articolul 9 alineatul (1) litera (h), numele și adresa acestui operator, nu ale fabricii. „Distribuit de” nu spune nimic despre unde a fost produs alimentul și nici nu obligă firma să declare asta.
Nu. Notificarea prevăzută de Ordinul 1069/2007 înseamnă că firma a depus un formular și un model de etichetă, iar autoritatea a înregistrat produsul. Certificatul se eliberează în 15 zile și rămâne valabil până la modificarea compoziției. Nu e o analiză de laborator a conținutului cutiei și nu e o aprobare a afirmațiilor de marketing.
Nu în sine. Indicarea originii e obligatorie doar în două situații: când omiterea ei ar induce cumpărătorul în eroare și pentru carnea din lista specială a regulamentului. Un supliment care tace despre origine respectă legea. Diferența e că un producător care scrie locul de fabricație își asumă o afirmație verificabilă, iar unul care tace nu îți dă nimic de verificat.
Regulamentul 1169/2011 îl definește ca ingredientul care reprezintă peste 50% din aliment sau pe care cumpărătorul îl asociază în mod obișnuit cu denumirea produsului. Dacă eticheta indică originea alimentului, iar ingredientul principal vine din altă parte, diferența trebuie scrisă pe ambalaj, în același câmp vizual. Regula se aplică din 1 aprilie 2020.
Directiva 2002/46/CE cere cinci lucruri: categoriile de nutrienți sau natura lor, porția recomandată pentru consum zilnic, avertismentul de a nu depăși doza zilnică recomandată, mențiunea că suplimentele nu înlocuiesc o dietă variată și atenționarea de a nu fi lăsate la îndemâna copiilor mici. Denumirea sub care se vinde produsul trebuie să fie „supliment alimentar”.
Mențiune: informațiile din acest articol au caracter educativ. Nu înlocuiesc sfatul medical personalizat. Articolul descrie reguli de etichetare și de notificare și nu atribuie niciun efect asupra sănătății vreunui ingredient. Suplimentele alimentare nu sunt medicamente și nu sunt destinate diagnosticării, tratării sau prevenirii bolilor. A nu se depăși doza zilnică recomandată. A se păstra departe de accesul copiilor.
Comentarii (0)
Nu există comentarii la acest articol. Fii primul care lasă un mesaj!