Rooted este jurnalul ROOTFUL. Scriem despre ce punem în formule și de ce — doze, surse, studii și lucrurile pe care industria suplimentelor preferă să nu le explice. Fără promisiuni, fără termeni inventați: doar ce am aflat până acum și ce încă nu știm.
Colagenul pe care îl înghiți se rupe la digestie. Ce s-a măsurat efectiv în sângele oamenilor după o priză de colagen hidrolizat e o dipeptidă de 228 de daltoni, iar cifra de 1000 a acidului hialuronic descrie molecula, nu doza.
Cifra din MK-7 nu e o doză, e numărul de unități de pe coada moleculei. Ce decide coada, ce face de fapt vitamina K pe proteine și de ce MK-4 nu s-a văzut deloc în sânge.
Colostrul nu e un extract, e lapte, prima versiune a lui. Ce e imunoglobulina G, de ce vițelul are o fereastră de 24 de ore pe care tu nu o ai, și cât din anticorpi mai e activ la capătul intestinului.
Aminoacidul care dă ceaiului gustul umami e același care se studiază pentru creier. Ce s-a măsurat, la ce doză, pe câți oameni, și de ce litera L din nume nu e decor.
Miligramele de oțet de pe etichetă nu sunt o doză. Aritmetica pe acid acetic, lista europeană de afirmații căutată cuvânt cu cuvânt, și studiul care a vândut raftul, retras în septembrie 2025.
În cel mai citat studiu pe extractul de rădăcină, grupul care a primit capsule cu amidon a raportat 69% din îmbunătățirea raportată de grupul cu 600 mg. De aceea o recenzie nu îți spune mai nimic, iar eticheta îți spune mult.
Nu există un clasament onest al jeleurilor cu vitamine, pentru că nimeni nu măsoară independent cifrele de pe etichetă. Iată cele șase criterii pe care le poți verifica singură pe orice cutie, în trei minute.
Regula cu 30 de minute înainte de masă vine dintr-un singur studiu, făcut în laborator, pe o capsulă. Într-un jeleu întrebarea e alta: ce microorganism rezistă acolo, cât timp, și de ce cuvântul „probiotic” nu e o aprobare.
Adresa de pe cutie e a firmei care vinde, nu a fabricii, iar certificatul de notificare se dă și pentru produse importate. Patru verificări care se fac pe etichetă, în trei minute.
Un singur studiu randomizat a pus jeleurile față în față cu comprimatele, la vitamina D3. Îți dăm cifrele lui, cele cinci limite pe care le recunosc autorii, cine l-a finanțat și situațiile în care formatul chiar contează.
Internetul românesc spune că ashwagandha provoacă avort. Am urmărit afirmația până la sursă și acolo nu e ce credeai. Există acum și un studiu pe gravide. Recomandarea noastră rămâne totuși nu, și îți explicăm exact de ce.
Un singur studiu randomizat a dat ashwagandha unor oameni care luau deja un antidepresiv. Un raport de caz din 2025 descrie ce se poate strica. Ce înseamnă amândouă, plus de ce „antidepresive” și „anxiolitice” sunt două întrebări diferite.
AVAILABLE AT
Join our mission for everyday balance.
You're one of us.
Subscribe and get -10% off your first order, plus exclusive offers and updates.